GPB 2007

editia-2007

În cadrul primei ediţii a Galei Profesorului Bologna au fost premiați acei profesori care sunt apreciați de studenți şi nu de comisii, de minister, ori alți profesori. Aceştia au fost premiaţi de cei pentru care și-au asumat responsabilitatea să îi formeze. Aşa au apărut primii 53 de „Profesori Bologna”.

 

În afară de profesori, au fost premiați și studenți care, uzând de abilități diverse, și-au exprimat satisfacția cu privire la propria universitate. Au fost două secțiuni: creativitate compozițională (eseuri) și creativitate artistică (fotografie).

 

În această primă ediție ,studenții au arătat că le pasă de educaţia din România și consideră o prioritate ca acest domeniu să fie finanţat suplimentar. Studenţii au cerut totodată şi o implicare mai mare din partea mediului academic. Cei 53 de „Profesori Bologna” au fost primii membrii care au pus bazele comunităţii „Profi Tari” și au devenit un model de urmat în încercarea de a aduce sistemul de invățământ universitar din România cat mai aproape de conceptul de „învățământ centrat pe student”.

 

Evenimentul a reprezentant un prim pas dintr-un drum lung și anevoios, un drum pe care au pornit atât studenții, cât și profesorii, în dorinţa de a demonstra că cei dintâi menţionaţi își creionează propriul cale în procesul de cunoaște și dezvoltare, fiind responsabili şi parte activă în actul educaţional. Cu astfel de inițiative, se aduce un plus de valoare educației românești și se demonstrează că sistemul poate fi schimbat, poate fi îmbunătățit și viitorul tinerilor este unul pozitiv.

 

 „Un profesor este cineva care se face treptat inutil.” - Thomas Carruthers